Patrimoniu construit · Microclimat · Diagnostic

Degradările încep întotdeauna cu umiditatea.
Noi o vedem înainte.

Monitorizăm temperatura, umiditatea și riscul biologic în biserici, muzee, monumente și colecții. Măsurăm, interpretăm, prognozăm — și vă spunem ce trebuie făcut, înainte ca dauna să fie ireversibilă.

De ce monitorizare

Majoritatea degradărilor din monumente sunt cauzate de microclimat

Condensul recurent, umiditatea de la capilaritate, fluctuațiile bruște de temperatură — toate atacă suprafața pictată, lemnul, piatra și mortarul cu o viteză pe care nicio restaurare ulterioară nu o mai poate anula. Intervenția corectă nu începe cu o schelă: începe cu date.

Măsurăm

Temperatură și umiditate relativă continuu (T, UR, punct de rouă), umiditate în adâncimea zidului, temperatură pe stratul pictural, cartografiere termică.

Interpretăm

Corelăm datele cu comportamentul materialelor și cu istoricul obiectului. Vă spunem nu doar „ce se întâmplă”, ci și de ce — și unde va fi în continuare problema.

Prognozăm

Pe baza seriilor de date construim praguri de risc și prognoze sezoniere, inclusiv evaluarea riscului de dezvoltare fungică și lichenizare (cu specialist microbiolog).

De ce contează interpretarea

Un grafic spune mai mult decât o listă de măsurători

Următorul grafic vine dintr-o monitorizare reală de iarnă, pe un obiect istoric: umiditatea relativă față de pragul de risc biologic (75%), temperatura, și zilele cu episoade de umiditate critică (UR ≥ 90%) — perioada în care se dezvoltă mucegaiul și se degradează stratul pictural. Adresă, locație și nume anonimizate.

Grafic de monitorizare: umiditate relativă și temperatură, cu prag de risc biologic și episoade de umiditate critică

Grafic dintr-o monitorizare reală. Ceea ce vedem aici nu e doar un grafic: datele pot sugera aspecte care influențează direct intervenția de conservare — ce se întâmplă, de ce, și unde va fi problema în continuare.

De ce un specialist

Oricine poate cumpăra senzori. Cu ce rămâneți?

Este adevărat: patru data loggere se cumpără ușor, se plasează, se descarcă, iar datele se predau unei analize automate. Deci, de ce un serviciu? Pentru că monitorizarea corectă nu se oprește la temperatura și umiditatea aerului. Un obiect cu probleme reale cere o imagine completă — iar imaginea completă cere echipamente și metodă:

Umiditatea în zid, nu numai în aer

Apa care urcă prin capilaritate sau stagnează în zidărie nu se vede în senzorii de aer — dar este adesea adevărata sursă a problemelor. Cartografierea cu microunde, neinvazivă, pe grilă, localizează zonele umede înainte ca tratamentul să se facă în locul greșit.

Temperatura, nu instantaneu și nu doar în aer

Condensul degradează stratul pictural noapte după noapte, nu „astăzi la ora X”. Urmărită zile în șir, temperatura suprafeței pictate arată exact seriile și nopțile în care suprafața cade sub punctul de rouă — și cât de des se repetă.

Când umiditatea devine biologie

Condensul recurent și umiditatea persistentă se termină aproape întotdeauna în mucegai sau lichenizare. Urmărim evoluția pe suprafață și punem datele de microclimat în legătură cu ce se vede — pentru a interveni înainte, nu după.

Capabilitățile nu se improvizează — nici metoda.

Aceeași diferență se vede la fiecare pas al procesului — de la decizia de unde se pune primul senzor, până la interpretarea ultimului grafic:

O măsurătoare greșită e mai periculoasă decât lipsa ei

Un senzor plasat lângă o sursă de căldură sau într-un colț cu aer stagnant produce o serie aparent impecabilă, care susține o concluzie greșită. Decizia despre amplasare — unde exact, la ce înălțime, la ce distanță de suprafețele sensibile — decide valoarea întregii campanii.

Schema de măsurătoare nu se improvizează

Câți senzori, de ce tip și cu ce toleranță, cu ce interval de înregistrare, pe ce durată. O monitorizare care acoperă doar vara și toamna nu spune nimic despre perioadele cu îngheț, când se produc fenomene de condens și socuri termice. Schema se proiectează în funcție de obiect, nu se aplică după un șablon.

Datele trebuie validate, nu doar descărcate

Salturi, valori lipsă, derivă de senzor, ore lipsă la schimbarea orei legale: un set de date brut nu e analizabil fără curățare și control de calitate. Iar o concluzie trasă pe date suspecte e mai rău decât nicio concluzie.

Interpretarea cere context de conservare

75% umiditate relativă înseamnă risc fungic pentru o frescă, dar poate fi acceptabil pentru o zidărie sănătoasă. Fără cunoașterea materialelor, a istoriei intervențiilor și a degradărilor existente, graficele rămân grafice — nu recomandări.

Mai sus descriem munca care se face înainte și după măsurătoare. Senzorii sunt partea cea mai ieftină din această ecuație.

Recunoașteți situația?

Semnalele care spun că e momentul pentru o monitorizare

Pictura se degradează fără o cauză evidentă

Decohesiuni, pulverulență, pete care avansează — iar intervențiile repetate nu rezolvă problema. De obicei, cauza reală e în aer sau în zid, nu în stratul pictural.

Zidurile „transpiră”

Eflorescențe de sare, cordoane de umiditate la parter, tencuieli care se desprind. Fără cartografiere, se tratează simptoma, nu sursa.

Condens și mucegai

Pe ferestre, în colțuri, pe mobilier sau orgă. Sezonier sau persistent — în ambele cazuri, un semnal că microclimatul iese din limite.

Șantier sau intervenție în curs

Monitorizarea e condiție de proiect — sau simplu bun simț înainte de o intervenție scumpă: datele de dinainte și după arată dacă intervenția a funcționat.

Colecții în spații neconforme

Obiecte sensibile în săli sau depozite unde climatul e „aproximativ”. Aflați ce se întâmplă efectiv, nu ce spune regulamentul.

Nu știți de unde să începeți

Obiect important, probleme multiple, consilii contradictorii. O campanie de măsurătoare bine proiectată transformă discuția din păreri în date.

Ce măsurăm

Parametrii, în detaliu

Lista exactă a parametrilor pe care îi măsurăm și instrumentele cu care o facem — la fel ca în rapoartele noastre.

Microclimat

Temperatură și umiditate relativă pe termen lung (data loggere, serie orară), punct de rouă, umiditate absolută, amplitudini zilnice și sezoniere.

Umiditate în zid

Profil de umiditate pe adâncime, cartografiere pe grilă a zonelor saturate, umiditate în lemn și zidărie, identificarea surselor (capilaritate, infiltrații, condens).

Risc biologic

Perioade cu risc de dezvoltare fungică și lichenizare (UR ≥ 75%, episoade de saturație), evaluare pe suprafață, prognoză sezonieră — cu specialist microbiolog.

Cum funcționează

Trei pași, fără surprize

1. Evaluare

Discuție + vizită de evaluare. Ne spui problema, privim obiectul, propunem planul de măsurătoare și oferta.

2. Instalare & măsurători

Instalăm logerele discrete, facem campania de măsurători. Nimic invaziv, nimic vizibil.

3. Rapoarte & alerte

Date explicate în limbaj uman: grafice, praguri, episoade critice. Alertă la depășire, recomandări concrete.

Serviciile

Trei clase, plus module specializate

De la o intervenție rapidă de teren, la amprenta climatică anuală. Prețuri fixe și transparente, livrabile clare.

Clasa 1 — Inspecție / Diagnostic

Intervenție rapidă

Verificare pe teren, monitorizare de scurtă durată (1–4 săptămâni), miniraport de criză.

350 € · tarif fix
Clasa 2 — Evaluare sezonieră

Monitorizarea pe un sezon

Abonament lunar: 3–4 loggere, 4–8 luni — un sezon complet surprins.

120 € / lună
Clasa 3 — Lungă durată

Amprenta climatică anuală

Abonament de minimum 12 luni, cu amprenta climatică anuală a obiectului.

100 € / lună

Vezi catalogul complet →

Despre

Tehnică riguroasă, gândire de conservator

Cyteka a fost înființată special pentru a aduce în lumea patrimoniului instrumentele care funcționează de zeci de ani în industrie — dar aplicate cu ochiul unui conservator, nu cu un checklist de audit energetic.

01Date, nu presupuneri

Nu recomandăm nimic pe care nu l-am măsurat. Fiecare concluzie din raportul nostru se sprijină pe o serie de date verificabilă.

02Economic, preventiv

Monitorizarea preventivă costă un ordin de mărime mai puțin decât restaurarea. Ne poziționăm exact acolo — înainte de daună.

03Colaborare expert

Undeva trebuie intervenit în regim de specialitate (biologie, conservare-restaurare), apelăm la specialiști recunoscuți, cu care colaborăm constant.

Începe cu o discuție

Primul pas nu costă nimic

Ne poți scrie sau suna cu câteva fotografii și o descriere scurtă a problemei. Dacă evaluăm că monitorizarea e potrivită, propunem un plan de măsurătoare și o ofertă transparentă.

Contactează-ne